Lady Gaga s-a despărţit de logodnicul ei, Taylor Kinney, după o relaţie de 5 ani
20.07.2016Surse apropiate fostului cuplu afirmă că cei doi s-au despărţit la începutul acestei luni, dar nu se ştie cine a fost cel care a iniţiat despărţirea.
Gaga şi Kinney au fost absenţi unul din viaţa celuilalt în ultimul timp, fapt ce reiese din apariţiile de pe covorul roşu sau reţelele de socializare, unde se afişau cel mai des cei doi.
Săptămâna trecută, în Malibu, Gaga a fost văzută fără inelul de logodnă, în aceeaşi zi în care Taylor îşi aniversa împlinirea vârstei de 35 de ani.
"Amândoi suntem nişte artişti ambiţioşi, care speră să aibe o relaţie lungă în ciuda programului încărcat şi a distanţei. Suntem ca toţi ceilalţi şi continuăm să ne iubim foarte mult", a declarat Gaga pe Instagram.
Gaga şi Kinney au început să se întâlnească după ce au apărut în videoclipul "You and I" al cântăreţei, lansat în 2011.
Deşi cei doi s-au logodit de Ziua Îndrăgostiţilor, anul trecut, cei doi nu au anunţat când vor face nunta. Nu se ştie dacă artista îi va returna actorului imensul inel de logodnă, în formă de inimioară, primit când a fost cerută în căsătorie.
Sursa: www.mediafax.ro