Colaborare inedită pentru Sam Smith
12.04.2017Sam Smith a intrat în studio alături de cel care a compus o mulțime de hituri de-a lungul anilor. Colaborarea cu Timbaland e neașteptată pentru că acesta este cunoscut pentru piesele sale R&B, hip-hop și mai puțin pentru pop-ul influențat de soul al britanicului.
Sam Smith a luat o pauză de la muzică după succesul pe care l-a înregistrat cu albumul său de debut, „In the Lonely Hour”. După ce a luat și premiul Oscar pentru „Writing's on the Wall”, cântărețul s-a retras din lumina reflectoarelor.
Potrivit Urban.ro, Timbaland e unul dintre producătorii care a dat muzicii o mulțime de hituri și până anul trecut a fost printre cei care au compus muzica pentru serialul „Empire”. Ultimul său material a apărut în 2009, oferind hituri ca „Morning After Dark”, „Carry Out” sau „If We Ever Meet Again”.
Sam Smith e unul dintre cei mai apreciați artiști britanici ai momentului, ajungând pe locul doi în Hot 100 cu „Stay With Me” și pe locul 5 cu „I'm Not the Only One”. În plus, a câștigat patru premii Grammy: Record of the Year, Song of the Year („Stay With Me”), Best Pop Vocal Album și Best New Artist.