Batman vs Superman: Dawn of justice a depășit deja recordurile de box-office, în ciuda criticilor specialiștilor
28.03.2016Noul film al lui Zack Snyder, „Batman versus Superman: Dawn of Justice”, a spulberat box-office-urile internaţionale. Avampremiera ecranizării a înregistrat încasări de aproape 28 de milioane de dolari, spre indignarea majorităţii criticilor, care detestă creaţia suprarealistă.
Viziunea regizorului Zack Snyder i-a plasat pe cei doi supereroi ai benzilor desenate în postura de inamici.
În film, misteriosul apărător al oraşului Gotham îl provoacă pe supraomul de pe planeta Krypton, de teamă că acesta poate deveni o ameninţare pentru omenire.
Pe parcursul războiului dintre cei doi, lumea se frământă în legătură cu tipul de erou de care are nevoie, context în care apare o ameninţare reală.
Batman şi Superman vor trebui să renunţe la animozităţi pentru a-şi uni forţele împotriva unui duşman comun, care încearcă să distrugă oraşul Metropolis.
Producția a avut încasări de de 27.700.000 de dolari la avanpremiera de joi, potrivit TheWrap. Este vorba despre cele mai mari sume încasate vreodată în cazul unei avanpremiere de dinainte de week-endul în care se sărbătorește Paștele catolic.
Batman versus Superman a devansat astfel filmul Fast and Furious 7, peliculă care a deţinut recordul de profit cu suma de 15.8 milioane de dolari.
Sursa: www.b1.ro